Precum copacii primăvara,
oamenii îmbătrănesc peste noapte.

Muribundul geme-n perete,
peretele geme la icoană,
icoana roagă alţi oameni, pereţi, gemete.

Şi tot aşa, şi tot aşa se-ntâmplă până se lasă
noaptea, noaptea, noaptea
cu tot amarul ei, cu toată veşnicia, şi regretele, şi frica,
şi cu datul timpului înapoi.

Numai ÅŸi numai atunci spune omul
"puteam fi fericit".

Dar n-o spune-n gura mare,
o spune în sufletul mic,

cât să-l audă numai copacii îmbătrânind
peste el.