în sfârșit ești aici
îți aud pașii
sună a metal ruginit sub ploi de eșecuri
a tristețe implacabilă ca un portjartier
aruncat în public de Marilyn
ești aici
cu mirosul amintirilor tale îmbâcsite de uitare
cu oameni de zăpadă
și cu brazi de crăciun triști
mă studiezi
pungile de sub ochi
ascund iubiri deșălate de durere
întrebări
la care n-ai mai răspuns
de când ți-ai uitat zâmbetul
pe bancheta din spate
a unei rable
tu măcar eșți viu
șoptești
dar simt că în aer e ceva greșit
întocmai ca un chibrit aprins într-o cameră
ticsită cu gaze
și totuși
într-o clipă
când privirea ta
se strecoară în privirea mea
-de parcă ai vrea să afli dacă mai am ochi-
mi se taie respirația
pentru că știu
dacă mai rămâi o secundă
o să fiu TU....