Atât de dureroasă a fost această despărțire,
că simt ceva care s-a rupt în mine, pe vecie,
zadarnic, de atunci încerc,
ca să te recompun în poezie,
umplând orice hârtie care-mi cade-n mână
cu făptura ta, icoană străvezie,
căci după ce am terminat de scris,
constat că nu a fost decât un vis
și n-a rămas nimic transcris pe foaie,
decât noroaie de cerneală,
umplând cu-a lor sineală fiecare rând,
și niciun gând legat de tine,
nicio amintire,
atât de mult te-ai depărtat,
de parcă am trăi, tu la un pol
și eu, la celălalt, de univers,
să nu te pot surprinde-n niciun vers.
Nu spun câtă durere-am îndurat,
că pentru-aceasta, va trebui să te cobori în iad,
un pic,
iar eu, să fiu acolo, că să te ridic