E trist chiar și atunci când moare-un câine,
când nu-l mai poți revedea mâine,
jucându-se în jurul tău,
cerșind din ochi numai iubire,
de parcă i-ai fi Dumnezeu,
de altminteri omul care e legat de tine,
prin mii și mii de fire,
ce lucru rău se petrece în noi atunci,
că nu mai știi încotro s-o apuci,
să scapi de suferință,
chiar de-ai avea cât muntele credință
și, totodată, această-mpovărare
va sta în tine ca o apăsare,
ani în șir,
de parcă sufletul ți-ar fi un cimitir,
pe care-l porți prin lume, în ascuns,
așteptând mortul să-nvieze ca Iisus,