poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 45 .



Intervenţie minoră
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [diromil ]

2025-04-30  |     | 



Tu stăteai cu picioarele sub birou,
ca două segmente încrucișate, cu vârful genunchiului ridicat
în triunghi isoscel; eu mă prefăceam că tastez ceva complicat,
mișcam mouse-ul aiurea, doar ca să nu pară că te privesc,
și mă gândeam cum ar fi să fiu parte din guma albă,
rotundă, lucioasă,
pe care o strângi între dinți și o mângâi cu limba din interior,
plescăind absentă la intervale scurte de timp,
cu aer nevinovat.

Ți-ai pus-o pe colțul laptopului —
unde stă de obicei mâna ta stângă,
mâna cu care, îmi închipui, îți ții fața când te mai dor ochii
sau când visezi la lucruri care nu se rezolvă-n Excel.
(și acolo a rămas, guma, rotundă și albă,
lipită ușor de carcasă ca o promisiune de sărut neînceput —
neîntinată de fanteziile te miri cărui douămiișt crescut cu poeme pe pornhub,
ci simplu Orbit cu strugure mentolat, banală și rușinos de castă,
lipită, nonsșalant, între o agrafă și-un post-it cu deadline-uri).

Capsatorul tău e roșu și mic -
are un zâmbet rău și o bucurie înțepenită în arc.
Ți l-aș fura doar ca să-mi spui:
„Tu! Mi-ai luat capsatorul!”
și să mă cerți cu degetul arătător,
în timp ce eu mă uit vinovat
la umerii tăi rotunjiți,
ca două interjecții agățate de bretelele unui maiou
de bumbac.

Am venit să-ți repar netul.
Știam că nu merge, pentru că eu l-am stricat.
Ai spus: „Nu înțeleg ce are!”
și ai lăsat colțul gurii să coboare puțin,
cât să-nțeleg că-ți stă cel mai bine așa, bosumflată.
Mi-ai dat laptopul cu o lejeritate teatrală,
așa cum oferi unei rude o farfurie cu prăjituri,
și eu l-am luat cu o gravitate ridicolă,
de parcă mi-era înmânată
o pereche de chiloței
metodic împăturiți.

Am dat click acolo unde știam,
am reactivat exact ceea ce trebuia
să fie reactivat, dar,
înainte să închid capacul,
mi-a fost greu să nu mângâi cu buricele degetelor ecranul
acolo unde probabil rămăsese amprenta palmei tale,
(așa cum am văzut odată că făcea un domn în vârstă, la un muzeu cu vitralii
pe la Tecuci).

Tu te-ai întors.
Ai scos din penar un pix cu sclipici.
Ai scris ceva pe un post-it galben.
Evident, n-avea cum să fie numărul tău,
ci, cel mai probabil, parola — pe care cu grijă ți-o vei aplica
exact acolo unde e indicat: pe colțul din stânga al ecranului,
puțin înclinat, să nu vadă șeful,
dar să-ți fie ție tot timpul
la îndemână.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!