Mi-e frică de tine
ca de hârtia nescrisă,
femeie,
în pielea ta albă a aduce cuvântul
de a face amor,
să te nasc în poemul patului fără sommn,
creionul încă verde al palmei mele
să-ți deseneze atingeri pe trup,
vinul nebuniei
să ne turmenteze păcatul
suind în caleașca de carne
spre a călători spre infern.

Te scot din raftul prăfuit al amintirii
lecturându-ți cartea existenței,
cu frica de a fi aievea
mănânc semințele enigmei tale,
îți scot adevărul din coji
ca pe niște îngeri din ouă,
n-am însă destulă cenușă
să rechem pasărea de tine.