Ne cresc în interior orizonturi
pe care nu le cunoaștem.
Cum ar fi iubirea.

Iubirea care devine înger
pe care-l purtăm mereu
ca pe altcineva.

Ca atunci când ființa
și făptura ei le inculcăm
și devin reflecții, cioburi
de oglindiri ale altor lumini.

Carnea din sticla de pe ceruri
în trupul căreia viermuiesc
noapte de noapte umbre
ca luminători.

Sâmburi de păpădii descărnate
care pe câmp și prin păduri
inundă căutând în pământ
crăpând dezorientate.