Amândoi aveam un morb de iubire,
inimile noastre atârnau de sângele moștenit,
în patul nostru făceau dragoste Adam și Eva,
în întunericul păcatului
ne suiam brațele pe trupuri
atingându-ne în locurile tăinuite,
strigătele noastre erau precum cele de muribunzi
respirându-ne reciproc păsările de pe guri,
sărutul ne stătea pe limba vorbită de Dumnezeu,
înapoindu-ne după aceea în oameni.

Îmi ascuțeam cu cerneală stiloul
dar tot nu puteam scrie tot colosalul acela,
era noapte și
scriam la lumânarea ochilor tăi
despre
chipul tău în ramă de stele,
aveai în obraz oglindită în lacrimă luna,
deveneai icoană,
îți veneram tăcerea și
nici o altă enigmă
nu aduceam în odaie.