Au trecut de atunci nu numai ani ci, dacă mă gândesc bine, multe decenii. Cum oare cum de mi-aduc aminte de bunici , acum când eu în
su-mi am ajuns bunic

Ho, Lori, ho, cea Berta, zicea moșul, cu glas domol, când își mâna vacile înjugate la car, dimineața spre câmp și seara la întors acasă. Moșul era bunicul din partea mamei. Celui din partea tatei îi spuneam tata mare. Avea și el o vacă și doi bouleni. Dacă moșul avea o voce domoală iar vacile mergeau agale, boulenii lui tata mare erau sprinteni, fugeau,aproape, precum caii. Dea-bea puteau auzi îndemnurile stăpânului: hăis-cea, hăis-cea. Prindeau boulenii o viteză destul de mare, mai ales la vale.

Se făcuseră, în toamna aceea, multe mere
- Știi la ce mă gândii, eu, Anico ?
- La ce Gheorghe ?
- Să umplu carul cu mere și să le duc în piață la Sibiu. Mai facem și noi un ban să putem plătii darea pe pământ și pe casă
- Crezi că pe-acolo n-or fi mere.
- N-or fi, or fi, eu încerc. Ș-apoi am unde trage, la noru-mea, soția răposatului Nae. Mi-e dor, parcă, și de cei doi nepoți de băiat și de fată.
- Știu Gheorghe că tu nu prea ți-i seamă de sfaturile mele. Dar să nu zici, mai apoi, că nu ți spusei Cu trinul faci vreo două ceasuri cu boii cât vei face ?