pe cerul speranței norii s-au risipit,
razele iubirii tristețea au topit,
sevele pământului în gânduri se ridică,
drumul cel drept lumina mi-l indică.

calea cunoașterii mă duce la astre,
să adun din vraja nopților albastre,
stele și luceferi îmi sunt reali frați,
lor le datorez anii mei luminați.

calea credinței duce la Dumnezeu,
să primesc sfințirea în chip de thezeu,
am pus în aplicare poruncile divine,
cerul mă răsplătește așa cum se cuvine.

entuziasmul creator din infinit revine,
mult așteptata fericire amplu survine.