Șuvoaie de suflet se revarsă-neștire,
lăsând în urmă câmpuri fertile,
pe care le voi însămânța,
cu fiecare amintire despre viața mea,
când vremea se va-nsenina,
sau totul se va transforma
într-o băltoacă,
din care nu voi putea bea
nici măcar o gură de apă,
iar mai târziu, locul acesta
se va usca,
precum o stană de piatră ,
pe dinlăuntru cărei va sta închisă
și cea mai mică suferință,
fără speranța de-a mă elibera,
până ce piatră nu se va crăpa