la urma urmei nimic nu se mai poate vindeca de nimic
cuvintele se învelesc în carne
trec prin toate mișcările acestui acvariu
în care plutim cu păcatele noastre

să ne imaginăm doar cum ar trebui să arate o lume perfectă
o lume imposibilă din care ai șters ușor orice durere

căluții din lemn învață primii pași apoi se topesc în flăcări

nu poți iubi decât iluzia a ceea ce crezi că ştii deja, iluzia unei femei ce se află în ea însăși
ce mușcă din fiecare fruct vinovat iar apoi se transformă într-o altă femeie

astăzi strălucesc în jurul tău,
când închid ochii, ochii tăi luminează păcătos
foarte aproape de mine
mi-e atât de teamă să nu te ating. Ar fi teribil de frumos ca o rană în care poezia a ales să nu se mai sfârșească.

Sângele meu rupe din tine ca un animal imposibil
ce flămânzește vieți la rând

frumusețea mea
este o carte în care s-au scris deja toate poveștile cu oameni.