Cifra 10 este binară și totul aparține, cu adevărat, ei
Succesul,
Continuitatea succeselor care se contorizează
În continuitate sau în dezamăgiri punctuale,
Planurile oamenilor se referă, și la copaci, așadar ce este o floare de 10?
Este mărul perfect... Este mărul perfect.
Este roșu, suculent și nepătat de prea mult soare îl întorci pe o mână
Nu ai vreun defect
Nici el nu e defect;
Îl asumi (te asumi) într-o clipită pentru 8 mere care costă de exemplu 8 lei
Japiță, oaie, tu nu poți ghici?
Sperietoare de ciori
Din lan,
Și necunoștința ta nepământeană, făcută din cârpă
Nu sunt păpușă, sunt om, sub căpătâi țin un gât real și o inimă,
Sunt făcută din raze, apoi, am căzut în carne, sufletul a căzut în carne și în pântec
Un pântec cald și mare, îi știu carnea pe dinafară,
Mă lipesc de el, cu partea stângă a capului...

Pântecul este cald,
Nu poți ști de ce poemul cu mereu fructe înseamnă merele pe care mi le aduce, acum, mama,
Cifra 12, o cresc, pun un semn ascendent și ies din sistemul binar afară,
Mereu mi-a plăcut matematica dar mama are un cod nebinar,
Mamă...
Pe tălpile ei este aur și argint, mama se îndreaptă acum cu părul ei lung în vânt
Este din nou tânără, aleargă desculță spre tata, poartă pe cap o maramă roșie
Dar buzele ei sunt cireșele din care m-a născut...
Mama este albă și roșie
Ca într-o pictură de Grigorescu, mai lipsește un car lent, lent, și doi boi sau cai...
Tata o prinde cu o mână și o trage spre el.
Mereu, merele...
(Ca într-o pictură de Grigorescu, mai lipsește un car lent, lent, și doi boi sau cai...
Tata o prinde cu o mână și o trage spre el...)
Am trecut înspre Ștefan Luchian și înspre tipsiile cu flori și cu fructe (mari)

Le culeg din mâna ei... Sunt ani între mine și ea, iar mama are o față albă ca zăpada
Ești zăpadă, mamă,
Îți stă bine geaca pe dumneata! Cea albastră, te face foarte special, cumva, chiar pari de vârsta mea
Se îndepărtează și pleacă spre tata, cu părul ei lung și negru este din nou spre el...
Cât ai dat, mamă, pe mere, cât mai e kilogramul?
Tace, nu spune acum mai nimic... E supărată că am îmbătrânit.
Zâmbește, este albă la față iar buzele ei sunt din nou foarte roșii, mă izbește cu părul de față.
Mamă, am întinerit. Vezi mărul acesta? E un secret, dar iubesc pe cineva mamă.
Mamă, am îmbătrânit? Fata ta... Eu sunt fata dumitale...
Ei i se părea că fata ei este bătrână și i se pare bizar că apa din cană e
Atât de proaspătă și de bună...
O sărut pe ochi,
Mereu i se pare ori că sunt grasă ori că sunt bătrână,
Sau dacă dragostea e atât de frumoasă...
Cifra 10!
Iubesc, mamă, știi... Un bărbat înalt și cu ochii albaștri ori verzi,
Ești bătrână, maică. Îmi spune.
Nu te îndrăgosti, azi.
Nu te îndrăgosti, acum, nu iubi astăzi pe nimeni.
Să nu iubești
Slăbește, și oloagă, viața este o oloagă, așa îmi zice, vezi acest stejar, îl vezi.
Și stai...
Copacii te privesc, îți tragi sevele din stejari ologiți
Dar ce ai slăbit, te-ai făcut din nou tânără, ești prea slabă, maică..., îmi zice.
Și necunoștința ta nepământeană, un măr e pieptul cel rău,
Făcută din cârpe,
Îmi spune că nu mă poți minți cum trebuie niciodată.

Crezi că mama mă invidiază câteodată sau că sunt prea tânără, încă?
La cărărea din deal, miroase a frunze bătute
În fântână, dacă mă uit, mă simt iubită, și nu îmi mai aduc aminte de Sânziene.
Îmi pare că am trecut de numerele 10, de 12, urmează paisprezece sau cincisprezece
Cifra 15
Mamă, te iubesc mamă, nu mai iubesc pe nimenea mamă, să mă visezi, mamă...
Ea tace și bea din apa
Pe care i-am pus-o în cană.
”E dulce, mamă? E suficient de dulce, mamă? E bună? Mamă e bună această apă, e dulce?”
”Nu iubi astăzi pe nimeni... nu merită...”
”Mamă?” Și cu părul ei lung și din nou negru aleargă spre tata,
La capătul fântânilor, aștept ca ei doi să mă nască. ”Mă nașteți? Ce faceți? Nașteți-mă, încă.”
Iar apa din căni s-a făcut dulce, din nou, ca parfumurile din stupi mari cu mulți stropi...

(pentru mama)