Este 1 și 13 minute, trenurile merg din carnea mea în stații
adormite, și apoi stații asurzite de trecători
numai tu nu ești pe nicăieri
dimineți
și
cafea mirositoare a boabe coapte (parcă) într-o batistă
azi, ieri, cafeaua, muzica și pianul
și îmi trec milioane de cântece prin capul meu pătrat și cam prost
naiv,
sau poate nu, este un fel de rost dincolo de naivitate
motiv, noaptea pornește toate ceasurile, care curg
cu minutare mici și mari, care se alungesc între timp
ce este dincolo de inimă
inima mea bate și nu este veștedă, ci copil, o mare stație în care evadez și îmi caut
întrebări și răspunsuri
trenul pleacă plec și eu
valiza mea este făcută, din ea iese o cămașă și o mânecă, rochița mea albastră cu danteluță, voaluri
un mare blanc și o mare înșelăciune, ca și cum ai fi fost împușcat
de Ceaușescu.