De haos steaua-i liniștea răcnirii
Clipind prin cerul nostru pân pe mare
În două capete de-adânc grai are
La mijloc slăvii unde noaptea-s mirii.

Făptura ei în vrăji e călătoare
Și pielea dulce-i crapă-n basm uimirii,
Mă prinde strâns în mrejele rostirii,
Mă duce-acolo unde nu se moare.

Pe alb curat de foaie tot zicând-o
Din ea te naști, femeie de lumini
Amorului făr trupuri, tu, osândo.

De zborul meu nepasăre te-anini
Și îngerul plutirea ta având-o
Adorm în trandafirul fără spini.