mi se părea
că nu mai aveam timp
voiam să schimb timpul & lumea
monologul meu depășise pustia
știai că te caut și tresăreai prin somn
mi se părea că vii în orice clipă
văzându-mă de oriunde
la ieșirea din deșert nu mai aveam iluzii
pe acolo trecuseră dochia & dragobetele
salvator dali & profesorul pavel toma
rostind apăsat ultima
remarcă despre transmodernism
felul în care am regăsit sacralitatea lumii
timida noastră poveste de dragoste
la care visează pentagonul
și opt spre nouă miliarde
de locuitori ai acestei secunde
începând să alerge
prin nămeți
prin glodoaie
prin râpile vacilor pitagoreice
intonând
imnul sacru al durerii universale
ca odinioară ecouri
din pozele de pe instagram
trebuind să te dezbrac femeie sacră
în hărmălaia eterică adăpând cu ambrozie și nectar
libidoul divin
trântorii mor sfărâmați între degete
mimesisul devine catarctic și
tu
știi
ai tăi suntem frumusețe