cel mai dur obiect pe care mi l-am băgat între picioare a fost dorința
unui bărbat care nu mă iubea. nici n-a mai contat suferința
că nu himenul mi l-a rupt, mi-a spart inima.

în ochii mei se vede și acum ploaia aceea atroce
cînd lacrimile îmi curgeau direct din păr pe fața lui și zîmbea
mai primeam o palmă pe cur, una pe față, eram neagră ca o cafea
șoptea cu dragoste falsă, ești tîrfa mea, tîrfa mea.

aceasta e povestea unui viol, un viol ca ritmul zero al mariei abramovic
cînd șase ore a fost agresată, în loc să fie iubită, doar că nu a fost un spectacol
a fost ceva crud și real, eram deja mamă, nășteam ura și dragostea îmi părea
ca o tîrfă umilită în gheață, ca o acadea cu uraniu.

cînd mi-a spus, mai tîrziu, un bărbat te iubesc mi s-a părut absolut straniu
nefiresc, inima îmi bătea din amăgire în dezamăgire, din iluzie în deziluzie
nu mai credeam în dragoste, nu credeam deloc, nici în a lui, nici în a mea
iubirea fusese doar un cuvînt care îmi arsese pielea, într-o primăvară, cîndva.

nici acum nu știu să merg desculță pe iarbă, nici acum nu știu
dacă un sărut înseamnă ceva, dacă e atingere sau schimonosire
nici eu nu știu cum să ajung în mine, nici altcineva, ce înseamnă iubire
cînd cineva te-a iubit cu pickhammerul, fără voia ta.

acum sunt mamă, singură, de parcă trăiesc într-o păpușă bătrînă și cheală
duc speriată copilul la școală cu teama că mă urmărește trecutul
apoi mă duc într-o crîșmă și comand întotdeauna o sută
poate e cineva care vrea să mă fută, nu vreau să mă iubească

să mă țină de mînă cînd mă uit pe fereastră, să stea în spatele meu
cînd îmi iau comoara de la școală, să stea lîngă mine în pat și să fumăm o țigară
să îmi sugă restul de lapte care mi-a rămas, să intre încet, încet în mine
tandru, ca un cuțit ascuțit, cum și-ar lua bun rămas.