copacul
n-a mai înfrunzit
de trist
că-n dar, inel,
nu a primit

...

nopţile de iarnă au cam trecut
se risipesc
şi visele cu murmur de pădure
cu ale lor poveÅŸti
despre flori purtate-n vânt
încă se mai aud
şoaptele frunzelor căzute la pământ
ultima i s-a desprins
ca o lacrimă ruginită
lăsând în urmă rana deschisă
prin care îngheţul
cu al său ochi de sticlă
l-a pătruns adânc

primăvara a sosit în sfârșit
dar copacul rămâne mut
cu ramuri goale
neclintit
ca o inimă fără puls

din aÅŸternut de rumeguÅŸ
fluturii treziţi
de-o rază de soare
caută înaltul