Când trebuie să vin înaintea ta
Mă simt ca și cum aș fi pus la zid
Și ar trebui plumbul armelor
Tale în mâni să îl prind.

Înaintea ta întotdeauna nu sunt
Ceea ce cred că sunt, ci mai puțin.
Un condamnat condamnat la a fi
Fără să fi fost chemat
Și fără să știu.

Între noi nu există cuvinte,
Ci doar spații înapoi și înainte
Unde cel mai mult mi-e teamă
Că nu ți-ai aduce aminte.

Aș vrea să fug de întâlnirea
Pe care mi-o ceri spre a ne vedea!

De nemurirea pe care-o aștepți
Să crească în carnea mea
Din carnea ta!

Fiindcă știu că acolo este
Un dincolo al privirii
Atinsă de altcineva.