ca orice drum,
cel al lacrimilor a început
când lacrima nu exista
decât în gândul lui Dumnezeu.
acum este pur și simplu o cale deschisă:
oricine poate lua ceva din acest izvor
fără să fie întrebat cât l-a costat
ori ce putere primește prin ea.
este la îndemână și oamenii uită,
ca de obicei, să fie înțelepți
cu darurile primite,
așa că unii își doresc tot izvorul pentru ei,
îneacă inimile din preajmă, le ucid,
alții sunt pietre în arșiță –
păstrează din lacrimi doar sarea
din care își fac munte, își sapă morminte,
fiindcă mor de atâtea ori încât se plictisesc
să rănească același spațiu
din univers.
undeva, între nesaț și împietrire,
respiră cer poezia unde Dumnezeu a ascuns
o parte din focul
inimii Sale.