Stau în marginea mării
ce își trage în sine valuri
pe care le-a risipit peste plaje
de-a lungul a mii de veacuri
ca nesfârșiri de idealuri.

Aici mă întorc din umbra ce
strânge uitarea din timp
și mă adâncesc undei.

Sfărâmătura ei e adunată din eoni,
din milenii, secole, decade, ani
și din zile care, împărțite
în ore și în secunde,
cade peste maluri
flămânde.

Asemenea ei,
din adânci depărtări,
ca de niciunde mă întind
peste marginea inimii tale,
la fel de încet precum în nisip
marea își golește din sine
în timp însingurarea
pe care o adună
din clipe
solare.