Eram cândva o pală mare
Și mă rostogoleam arzând,
Azi sunt o adâncire caldă,
În brațe fine legănând.

Am fost văpaie născătoare,
Furtună-n vânt, arsură-n vis,
Dar m-am topit într-o chemare
Și m-am făcut aur aprins.

Nu mistui, nu mai cer nimic,
Ci curg ușor, mocnesc, alin,
Te port în mine ca un plic
Sigilat în jarul lin.

Și chiar de-s blândă, poți să știi
Că-n mine flacăra tresare,
Că-s foc adânc, că sunt a ta –
Un rug ce arde… fără stare.