Mă gândesc
cum se reflectă
pâlpâirea tăcută a lumânărilor
în ochii tăi
(fie deschiși, fie închiși,
mângâindu-te din exterior)
și cum asta te liniștește,
indiferent cât de cald sau de frig e în cameră,
indiferent de anomalia facturii de la curent,
de vitrinele goale ale patiseriilor de pe blvd. Dacia
care, și ele,
se odihnesc pe moment,
așteptând să fie umplute a doua zi,
și indiferent de noul an chinezesc.

Lumânările au existat dintotdeauna
numai pentru tine,
Ca epifania unui film care te așteptă să-l vezi
la cinemateca Elvire Popesco.

Bucureștiul e un acvariu;
mereu vor exista deasupra ta niște pești exotici necunoscuți
mai mari și mai ciudați,
Care pot fi inofensivi
sau le poți cădea pradă fără să știi
cât timp împărțiți același spațiu.