Pe cât în cer e calea cea de stele
Pe-atât în vis tăcerii sunt hotare
Cu ochi deschiși ori somn privirea de-are
De zarva lumii duhul să îl spele.

Eu treaz veghez morminte-n lumânare
Și rugă-mi scriu genunchii în podele
Din val scot raze-n slavă infidele
Fugind de sus în marea ce tresare.

Iar în oglindă-s propria icoană
De tine, dragă,-n dulci mizantropii
Punându-te din văzul meu pe goană.

O clipă gura-n buze-ți mai răpii
Da-mi este-n treacăt doar o simplă toană
De când eram prin vreme mai copii.