Scriu un sonet. Deplină brambureală

parodie după "Scriu un sonet", de Adrian Munteanu

Scriu un sonet. Deplină brambureală,
Sclav de canon, de versuri exemplare,
Aleg din Dex cuvinte la-ntâmplare
Ş-apoi m-apuc de faina mea cârpeală.

Un suflet mort mai vrea o stimulare
Şi caut noi soluţii în sminteală;
Beau ce găsesc, şi votcă, şi cerneală,
Ca să ghicesc ce sensuri gândul are.

Sunt artizan, am mintea expandată,
Cu rimele jonglez ca un bufon;
Cu limba mea, etern reabuzată,

Mă simt ca un Romeo în balcon.
Nu-mi amintesc de muza-njunghiată
Şi nici de-otrava dintr-un mic flacon.


textul original:
,,Scriu un sonet”, de Adrian Munteanu

Scriu un sonet. Deplină amăgire
Că prin canon mai liber mă voi face.
Dar sunt ce vreau, ce ştiu şi ce îmi place,
Modest cârpaci de vorbe şi iubire

Un gând buimac într-un ungher îmi zace
Şi nu-i găsesc firava limpezire.
Mă prinde-n gestul lui de-mpotrivire
Şi mă aruncă-n lumile opace.

Trec voci cerşind cărarea neumblată,
Dar altele, urlând, ademenesc
Cu zarea lor etern împurpurată.

Când verbe-n cuget tainic mă sfinţesc,
Nu-mi amintesc de mine niciodată.
E semn profund că-ncep să mă trezesc.