Albă ca Zăpada, nopțile fără stele
Sunt cele care îți plac cel mai mult
Pentru că atunci te simți liberă
Nu te mai atinge niciun suflet străin
Trupul tău, un labirint de iluzii
Pe buze, cuvinte nespuse
Mângâiată de umbre și de clipe frânte
Fiecare zâmbet, o rană tăcută
Gândurile, fum ce se invârte în cercuri grele
Pașii răsună în gol ca și clipele pierdute
Strada te înghite ca un râu lacom
Scânteie în inima jocurilor care ard
Trup metamorfozat în zbor de păsări
Fiecare pas, o explozie de culori topite
Nu ești femeie, nu ești trup, ești vis
Mări de dorințe se nasc din întuneric
Albă ca Zăpada
Într-o zi o să fii o floare de iris
Și n-o să mai simți pe piele respirații străine.