O, mamă, al tău plânset mă rănește
Și lacrima din văz ce îți coboară
Pe-obrazul nins de ierni a câta oară
De inimă mă-nhață ca un clește.

Plecarea ta în veci curând să doară
Porni-va, c-a muri e omenește
Și vremea multă racla-ți făurește,
De existență nu mai ai comoară.

Interogații rup pe gând hermine
Cum fi-va fără tine, părăsit
De ale tale brațe-n piept la mine.

Cu jalea-n ochi de joacă mi-am găsit,
Lăuntric dimineața ta tot vine
În zori de ziuă spre etern zenit.