aștept în ninsoarea care nu se mai oprește
ca într-un cufăr
pe care mi l-a dăruit mama cândva să-mi țin acolo toate
micile mele agrafe de păr papiote și panglici

trezirea e bruscă
în noaptea în care mama se scoală de dimineață
și începe să pregătească cozonacii pe care noi îi vom mânca calzi

ruptura e dureroasă când mama se prăbușește la pământ
e ultima noapte din an și 112 sună mereu ocupat

mama are o basma pe cap și un capot vișiniu
ca și cum tot sângele i-ar fi părăsit corpul și
s-a strâns în bucata aceea de pânză

colbul din aer se amestecă cu fulgii
unde să te duci mamă la ora asta
ce resorturi s-au stins în tine demult
când a plecat tata și nu s-a mai întors

am spus tatăl nostru de multe ori
noaptea înainte de culcare și ne-am trezit de multe ori
cu lacrimi în ochi

mama a spus /privește pe fereastră
și vei vedea toate blocurile acoperite de nea
și ciorile harnice cum vin acasă iarna să-și hrănească puii/

obsesia noastră pentru curățenie a început să iasă la iveală
i-am spălat mamei trupul cu săpun din miere și lapte
am îmbrăcat-o într-o rochie albă din in cu râurițe roșii la gât și la mâneci
am așezat-o pe un pat imaculat și ne-am așezat toți lângă ea

mama devenise mireasă tata s-a întors brusc
i-am privit ținându-se de mână își zâmbeau fericiți
tata îi dădea încet șuviță cu șuviță peste cap, o pieptăna

noi am rămas pironiți/ unde vreți să vă duceți amândoi la ora asta/
și am privit pe fereastră cozonacii aproape se răciseră

nici urmă de ninsoare și nicio cioară care să se grăbească spre puii ei
doar aerul uscat de iarnă mașinuțe teleghidate ca într-un carusel al
copiilor și cerul plin de drone.