mă strigă copacii
pe nume foșnitori
spre niciunde grăbiți
pașii pornesc
printre frunze

și retras locul meu
însorit sprijinit
pe izvoare mă așteaptă
complice să îi gust
agonia dulceagă

fără capăt firul
verdelui stins
înflorește cu cerul
uitarea o curmă pe culme
sunt singur ...și totuși!

visul lumii prin mine
respiră întomnând
pe absența eternă găndul
mult întins în aripă
înflorește albastru

când copacii
mă strigă pe nume
neliniști sfărâmă pe pietre
pe culmi
pornesc ...spre niciunde!