în lume e mult zgomot de onomatopee,
îmi acopăr urechile și cobor
la viorile din inima mea,
să-mi cânte iubirea- dulce melopee.

întind gândurile să atingă o rază de stea,
să am companie pentru solitudine.

iarna bate la poarta spiritului meu
și-mi cerșește căldura focului sacru.

sparg iluzii în ritmul dominoului,
îmi imaginez viitorul o pajiște cu blânde oi,
cu iarbă proaspătă și flori scăldate în rouă.

introduc visuri în urna speranței
și aștept tristețea să devină cenușă,
o Pasăre Pheonix să-și ia zborul din ea.

sunt doar eu cu idealurile mele adiacente,
îi fac loc lumii în psihoza mea trează,
simțind cum fiecare frază lăcrimează.