Rămâi, rămâi...
Al meu ogor nu-mbătrâneşte
Pe lungul drumurilor de-o palmă
Întinde-ți brațul de aramă
Cuprinde cu dânsul al meu plai
Cu spicele răzlețe,
Cu mugurii spre rai.

De ce-ai pleca?
Pe drumuri înțelenite,
Pe cărările-ncâlcite,
Departe, departe...
Când pe glie pasu-ți surâde,
Şi te poartă-n lan la vale
Nu pleca din a mea lume
Căutând ce nu-i ascuns!

Când în mirişte vei sta
Vei simți codrul aproape
Vei pleca în ceas de noapte,
Cu a mea văpaie-n piele
Şi cu spicele de grâu,
Împletite pe-al tău creştet.

Să plângi,
În stufişul nepătruns
A mea voce să te-ngroape
Rămâi, rămâi...
A ta casă ai lăsat,
Pentr-un labirint de ÅŸoapte!