poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-12-18 | |
pe pământ, totul plânge
aburul plânsului se ridică și cerul se face că plouă escalada de zboruri frânte cheamă îngerul și îngerul în scrum se preface umbra își spală chipul cu lacrimi și se trezește amenințând visul lebăda cuvântului înaintează pe lacrimă umple liniștea cu ultimul cântec turma de stele se strânge în jurul lui Dumnezeu și Dumnezeu tace pe pământ, totul plânge casele plâng flori la ferestre străzile plâng urme fără pași felinarele plâng suflete nepereche valurile plâng și se îneacă cu propriul plâns marea, câmpie a lacrimii veșnice copilărie, tu plângi în mormântul din creier și Dumnezeu tace pe pământ, totul plânge pietrele plâng, râul lacrimilor e plânsul lor arborii plâng cu lacrimi mari de rășină rădăcinile plâng sub pământ când drujba hohotește pe trunchiuri rănile plâng, sângele lor e cerul în care apune soarele interior morții plâng, dar nimeni nu-i vede și Dumnezeu tace pe pământ, totul plânge privighetorile plâng, dar noi auzim doar cântecul lor nu mai vrem lacrimi, nu mai vrem plânset vrem fericire, dar fericirea, fără lacrimă, ce înseamnă? și moartea plânge că nu are copii se răzbună, răzbunătoarea pe coasa ei plâng viețile noastre copiii universului plâng și Dumnezeu tace pe pământ, totul plânge pixul plânge la revederea hârtiei pasărea călătoare plânge când se desparte de cuib muntele plânge în cascade și noi ne bucurăm de priveliște oglinzile plâng când nimeni nu le vede fiara plânge de foame în vizuină omul plânge în spitalul amintirilor sale scrisorile plâng fiindcă rămân necitite și Dumnezeu tace pe pământ, totul plânge trenul sângelui plânge în toate gările rănilor inima plânge, fiecare dintre bătăi e o lacrimă ce atinge pardoseala trecutului poetul se plânge pe sine însuși în gura pământului statuile plâng cu lacrimi de piatră sculptate de vânt fântânile plâng și cerul plânge-n fântâni soarele plânge de fericire la răsărit și de tristețe la apus fulgerul plânge nemaiputând să trezească pe nimeni crucile plâng când iarba le năpădește și Dumnezeu tace pe pământ, totul plânge paradisul e un oraș antic sub apele plânsului mă scufund după comorile cuvintelor mă scufund ochii își aleg inimi în care să plângă amintirile plâng trupul lor de lacrimi se destramă țipătul se asfixiază în propriul plâns și Dumnezeu tace pe pământ, totul plânge poemul meu nesfârșit plânge la nesfârșit fiecare cuvânt e o lacrimă când lacrimile se îmbrățișează o nouă mare ia naștere poemul meu este infinitul tuturor mărilor în limpezimea infinitului îmi văd adevăratul chip aripa păsării plânge fără zbor plânsul, explozia soarelui meu interior pe retinele orbilor și Dumnezeu tace dar poate că și tăcerea lui e un plânset
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate