iubito, oricât de mult aș dori
tinerețea nu ți-o pot da înapoi
și totuși, voi întinde mâna
în visul adânc
așa cum copilul de altădată
întindea mâna după fructe
în grădina vecinului

acolo, știu bine
pe ramura copacului
din paradisul nocturn
au mai rămas câteva
din viețile noastre posibile
pe care vreau să ți le dăruiesc
ca pe un semn al dragostei
pe care ți-o port

voi întinde mâna
și le voi lua pe toate
apoi le voi așeza pe pagina de hârtie
așa cum Dumnezeu așază primăvara
peste câmpia amorțită de frig
ca să le vezi mai bine
ca să poți face alegerea potrivită
în funcție de reflexia sentimentelor tale
în oglinda magică a cuvintelor

în fiecare dintre ele
sufletul meu va aștepta
să coboare sufletul tău
odată cu lacrima de fericire
să ne contopim ca două picături de ploaie
căzute din dragostea neprefăcută a norului
apoi să redescoperim zborul
prin fiecare mișcare
a mâinilor noastre
să purtăm cerul pe aripi
fără să ne înghită pământul
chiar și umbrele noastre să devină
doi copii ai unei vieți
fără spaimă și singurătate
fără durere
jucându-se cu bagheta
magică a cuvintelor
în rămășițele fostului timp