poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-11-16 | |
Mergi înainte pe holuri arcuite
albite de lumina ferestrelor unde perdelele își fâlfăie viața ba trăită ba netrăită de-un capăt și de altul. Vezi, eu hotărăsc cum să izbucnească și unde să ducă nebunia. Desfă-ți și părul, așa, intră de bunăvoie în încăperea pregătită de ani întregi, căptușită cu orizonturi înspre alt pământ. Flash-uri intră în ochi. Odată încorporate, ele sar din geamuri în apa scurgându-se din tavan drept în gură Tu mergi înainte albită de lumina ferestrelor dincolo de care ceva te trage ca pe un abur în piept zvâcnind în sus și-n jos. Sclipirile acestea mișcătoare și maiestuoase aproape că nu sunt suprafețe vitrate ci femei din ce în ce mai subțiate de la foamea, de la saturația retrăirilor care le videază pe dinăuntru și le suprapun peste alte femei. Nu sunt închipuiri. Mă las înfășurată în holograma care fluctuează când spre gura însetată a unei femei când înspre hăul nemaitrăit care se cască după ne e în sfârșit tot o apă și-un pământ.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate