ascultam muzică pe o bancă în gara de nord
lumea părea mai frumoasă pe blues
mai sensibilă mai tristă mai mult
decât o întâmplare
așa cum trebuie să fie o planetă cu inima pe guler
și zâmbeam, legănându-mi capul
într-o lume brusc devenită copilă

un străin cu rucsacul în spate
stătea pe peron mă privea de ceva timp
îl priveam și eu
s-a apropiat de lumea mea sensibilă
a întrebat ceva dar muzica era prea tare
îi ciopleam privirea care nu părea
făcută pentru iubire

mă întrebam atunci
oare ce vrea omul ăsta de la mine
de ce a apărut în viața mea, ce vrea să mă-nvețe
vrea să mă rănească oare
să mă încurajeze, să-mi facă un ceai
sau câțiva copii, să ne înțelegem de dragul lor
ca mai apoi să divorțăm după absolvire
să-mi spună că a început să iubească răsăritul
și pe parcurs să renunțe, că discul
pare mai strâmb
din cauze naturale, poate erupții solare

pe moment
aș fi vrut să-i aflu măcar zodia
să vedem dacă ne-ntâlnim în vreo sinastrie ceva
dar pentru că nu eram sigură de nimic
i-am arătat pe ceas
că e târziu
am urcat în vagon și era frig
iar de la fereastră
i-am făcut cu mâna
continuând să ne zâmbim
până buzele noastre au devenit
un punct inofensiv