uite cum lumina dă cu dăltița ei fină prin aripile unei libelule și fixează ca o lupă burtica unei fetițe adormite pe un prosop de la disney, dragostea e încă în lanț și mușcă pe toată lumea și merelor le e încă frică să cadă

dar atmosfera e ca în lipsa gravitației, e atîta calm că instrumentele cîntă pe mut și soarele se pornește cu manivela, doi orbi își cumpără ziare și plutim neînsemnați dintr-un moment în altul ca dintr-o epocă în alta

o veveriță își freacă lăbuțele, pe cer zboară un avion de hîrtie, un pahar plin cu nisip din care speri să nu bei pișatul zilei de ieri, încă ai dureri de dinți și temeri că noaptea falsează cu tine, nici nu știi dacă e rău sau e bine

soarele te gîdilă-n talpă și în viață a rămas masa goală ca un cîine cu trei picioare, uneva într-un colț de batistă e o fată tristă ca un pinocchio care voia să devină băiat dar s-a trezit că i s-au umflat sînii și luna
s-a apucat de urlat

două crăpături căutau să se întîlnească doar că una era pe o parte a peretului, cealaltă pe cer și un copil tocmai învăța să meargă pe bicicletă cum iubirea mea învăța să meargă pe moarte, ne dădeam într-o pînză de păianjen

e bine, e bine, e bine, atîta dragoste în lume că vorbele spurcate ale mormintelor goale nu se mai auzeau și în loc de soare aveam o gutuie dulce-amăruie care vorbea o tăcere perfectă, e bine și-așa, să iei lumina prin aripi

ca o insectă.