Pe străzile acelea, este multă ninsoare
Ninge de două zile, cu fulgi mari înstelați și golași
Sunt ca un fel de rățușcă printre albe rățuște
Sau galbene, dacă este polei...
Ca un stol de vrăbii speriate care nu au fugit de frig
Sunt împărțită în mai multe părți
Lângă tine, mi-e frig
Dar te visez etern, sub ninsoarea înaltă care a pus mașinile de deszăpezit
Lângă maidanele astea
Sau pe arterele pline de zăpadă, toată noaptea au curățat
Ca să treacă mașinile și să nu alunece
Și stau cu vrăbiile deasupra mi-e un fel de trandafir
Făcut din vrăbii
Care nu se mai oprește să cânte
Da, sau din rățuște, de ce copiii nu au văzut niciodată nămeți
Astăzi nu am nevoie de clopote, iar porumbei nu prea găsești din iarnă
Mi se pare că vine Crăciunul
Se reîntorc porumbeii și crucea
Eu plâng pe brațele mele dezvelite, poate nu ar fi trebuit să mă îndrăgostesc niciodată
Câteodată îmi spun că nu am iubit niciodată
Că nu a fost inventat bărbatul care să mi se potrivească
Și atunci pe ce bun că îmi mișc abacul cu mâna
Stiloul Penița
Aurul abacului nu al peniței, îl mișc
Căci sunt un copil prea dens și am uitat din această viață tot
Te strâng în brațe cu brațele
Îți strâng picioarele cu picioarele
Stau lângă urechea ta stângă cu urechea lipită
Spune-mi, te rog, cine ești...