ziua se micșorează sub același soare electric
zâmbetul galben se dezintegrează
în uzina luminii albastre
asurzitoare într-o toamnă radioactivă
inima se rostogolește asimetric
repede! repede!
ca o cutie muzicală stricată
fredonând aceeași ecografie
anesteziată cu un vin roze turnat pe rana
care explodează într-un buchet de nevroze
în supradoze de amintiri postate într-un excel
ca într-un bloc dintr-o amnezie comunistă
cu miros de carne arsă
de femeie bună la toate
în capotul strâns ca o cămașă de forță roz
peste corpul cimitir
de poze conservate într-un calendar expirat
cu pagini rupte dintr-o carte de criză de identitate
click! click!
tunzi ridurile
repede! repede!
înainte să atingă oglinda perisabilă a ecranului
înainte să spargă zidul de sticlă
unde un zeu virtual programează ziua de mâine
(același tablou banal cu semnătura indescifrabilă)