Indolentă, imaginea,
Așezase pe primul plan ultimul plan.

Gura mi se deschidea ca un ochi
Și privea sunetul cuvântului
Cum vederea mi se închidea
Când i se usca retina
Și în iris înfășura
Din sine lumina.

Cu aceiași împământenire majoră
Inima îmi bătea în piept inodoră.

Ca o orchestră care își articula strunele
După mișcarea cu care ca un june
Dirijorul dansa și făcea
Rachiu din prune.

Doar tăcerea, plină de sine,
Mi se scurgea din mine înrâurită
Cum în ruine timpul în timpul din sine.

Din când în când, fâlfâind stropi,
Desenați peste zăpadă din umbre de plopi,
Cerul cu cometele lui întinse prin umbre
Ropotea lovindu-se de sticla ferestrei
înrâurind imaginare imagini fecunde.

Eu numai căscam ochii și, din gură,
Ea îmi risipea cuvinte cu care
Rostuiam imagini de cuvinte
Îndreptate de îndepărtare.

Astfel, din primul plan în planul secund
Am trecut-o spre a-mi încolți
Din cuvânt iconic adânc.