Indolentă, imaginea,
Așezase pe primul plan ultimul plan.

Gura mi se deschidea ca un ochi
Și privea sunetul cuvântului
Cum vederea se închidea
Când i se usca retina
Și în iris înfășurând
Din sine lumina
În sine cădea.

Cu aceiași împământenire majoră
Inima îmi bătea în piept inodoră.

Ca o orchestră care își articula strunele
După mișcarea cu care, ca un june,
Dirijorul dansa ca atunci când
Limbile focului fierb
Rachiul din prune.

Tăcerea, plină de sine,
Se scurgea din mine înrâurită
Cum în ruine timpul în golul din sine
Își privește chipu-n oglindă.

Din când în când, fâlfâind stropi,
Desenați peste zăpadă din umbre de plopi,
Cerul cu cometele lui întinse prin umbre
Ropotea lovindu-se de sticla ferestrei
Înrâurind imaginare vârfuri vetuste.

Căscam și ochii și gura
Risipind din cuvinte vederi.

Dintr-un plan într-un alt plan
Am trecut primul cuvânt
Prin cuvântul secund.

Deveneam și nu mai eram ieri,
Ci un inel de mâine din mine
În tine și din tine în el.