Dacă nu mai iubești, atunci mergi la doctor să îți aducă
Apă pentru sufletul tău,
Să o bei și să ai încredere, în tine, iarăși
Este nerost, în a bea apă, inutilitate, e ca și cum ți-ai dori o altfel de existență
Dar mâinile tale sunt prea lungi, gheara vieții se sparge cu unghiera potrivită...
Și atunci de ce râvnești la atât de mult puf scurt, la acest albatros
Care sunt ”Și unde privești?”
În zare, dacă mâinile mele le ții dumneata
M-am rupt, de acele locuri și situații demult, acum merg mai departe
Lucrez
Fac, din gheme, cămăși și le cos cu lână
Ca în vechime
În trecut, a avea lână era mult și se țineau târgurile unul după celălalt
Cu un bou, trăgeai căruța de lână...
Mihai știe...
Și o să merg pe firul din mine, până când o să îmi înțeleg viața și rostul.
Ce caut eu de fapt.
Mi se pare că în mine zac milioane de pasteluri, unele sunt despre vrăbii
Iar altele îmi cântă căntări prea vechi
Unde naiba este apa trecutului...
Așa că stau în mine însămi ca într-un fel de biserică, încerc să
Extrag rădăcini, dar el nu mă iubește destul, nu sunt frumoasă oare
Viitorul meu, așadar îmi pun ruj pe bune și intru în mine ca într-o catedrală
Stâlpul se clatină, zac în mine și stâlpul mă clatin
Să mă miruiesc, de la mine din oase
Din picioarele mele, dacă mă văd legănându-mă într-un ghem de fulgi
De zăpadă, din iarnă,
De la mine din larga mea frumusețe, care nu mi-ar fi îndeajunsă
Ca să cresc din mine trei fluturi.
Trei!
Mi se pare că pe gura ei este mult aur
Dar buzele sunt mai dulci decât mierea, sunt geloase albinele
Zice el.