În ființa mea carnivoră
Diger
Pulpe și piept de sânge din Cer.

Și îi adaug
Din fibrele câmpului
Sferturi de fier
Pe care le frământ și le sudez
Amestecându-le în pântecul meu efemer.

Astfel,
Ființa mea consumă
Ceea în trup și de pe câmp
În ea își adună.

Pentru că este o creatură
Ce prin intuiție, prin atingere, prin uitare
Rostuiește distanțe ca pe adâncuri
Ce visează gânduri veleitare.

Ființa mea
Nu crește din sfârcuri.
Nici nu se este însoțită de umbre.

Ci se întinde prin ceruri
Ca niște vlăstare de viță-de-vie
Care, din rod de struguri zdrobite
Zăvorâte se întind prin răni
În carnea unde sfinții
Zvâcnesc și învie.