poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-10-17 | |
Artistul neînţeles
A fost mai răsărit mereu în viaţă Căci a venit în zori de zi pe lume Iar ursitoarea i-a prezis anume Că o să fie tot mereu în faţă. Ajuns poet obscur, cu un renume De personalitate nătăfleaţă, S-a prevalat de firea îndrăzneaţă Şi-a publicat vreo cincizeci de volume. Un critic literar ce, cu răbdare, I-a lecturat mormanul de creaţii A spus: ”Scriu versuri albe toţi ciudaţii Şi-acum avem dilema următoare: Să le propunem pentru decoraţii, Sau să le dăm pachet la reciclare?” Precauţie Când simt, din răsărit, că vine gerul, M-apucă brusc o strângere în spate, Şi bântuit de fapte necurate Verific circumspect şifonierul. Comand on line şi lemnele crăpate Dar cum e-aglomerat şi curierul, Când simt, din răsărit, că vine gerul, M-apucă brusc o strângere în spate. „Dispari cât încă poţi!”, îmi spune flerul Şi, cum deja am locuri rezervate, Mă duc spre paradisuri minunate, În care nu se cere cazierul, Când simt, din răsărit, că vine gerul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate