parodie după Seherezada
de Lucian Avramescu

când dragostea-i trecută, papucii-ncep să zboare
căci apriga femeie stârnită ca furtuna
mă cicăleşte-ntruna şi inima mă doare
simţind că o alege fatidic doar pe Una

ca fostă primadonă în cluburi vii de noapte
c-un arsenal de vorbe ca lama de cuţit
ea născoci o frază silabisită-n şoapte
ce-ar speria de moarte şi-un găinar pârlit

dansând lasciv pe masă în nopţi de chef năvalnic,
zeiţă coborâtă din sferele de sus,
ea pronunţă sentinţa, cu un surâs şăgălnic,
băgând tot Răsăritul de-a valma în Apus

iar de-ar rămâne-n lume ea ultima poetă
preaplină de talente şi fumuri de trabuc
ar recita sonete solemn, ca o vedetă,
poeţilor pe care i-ar ţine sub papuc.

poezia originală

Seherezada

de Lucian Avramescu

îndrăgostit de toate, papucul minţii-mi zboară
oriunde blând femeia se-aşterne ca zăpada
dar mai presus şi-alese inima mea hoinară
pe cea numită pururi şi div Seherezada

regină peste noapte, balsam în minarete
cu şoldu-i de cuvinte trecând printre securi
ea inventă bacşişul silabelor încete
şi-nduioşă în zâmbet sălbaticele guri

dansând pe buza gropii mai multe nopţi de-o mie
zeiţă de haremuri printre turbane, ah,
ea îmblânzi sentinţe rostite la agie
reîntronând Cuvântul în locul lui Allah

dintre femei rămase doar ea în veci poetă
zeiţă adorată de palizi eunuci
şoptind poemul vieţii la tragica şuetă
unde tronau califii cu sufletu-n papuci.