În târg se înserează cu lacrimi roșii de soare,
curge lumina în felinare și suflete,
pe bănci reci la alei de frunze căzute:
galbene, roșii, verzi, ofilite;
eu dau pagina înfrigurat de manele și vacarm,
retras în cochilia minții sedate de muncă.
Letargic îmi întind coarnele spre text,
acolo nu mai contează cum te îngrămădești între personaje,
devii jucăria marelui copil ce vrea o lume:
pentru mofturile lui,
pasiunile lui;
pentru o dreptate sterilă, imatură, rece;
pentru un sentiment adânc ce vibrează suprem,
sau ce povești mai vrea melcul meu să audă.
Spre miezul nopții se deschide cerul,
coboară demoni în lupte divine
încleștați cu îngerii,
pe o bancă goală de unde eu am plecat să dispar...
Las marele copil să plângă
în lumea asta.