văduva beată de durerea proaspătă
ca spuma unui săpun nefolosit
trece prin fața blocului alb și-n urma ei
toți copacii cad pe drujbe
fără să îmbătrânească măcar
își șterge bancnotele de microbi
cu lacrimi și puțin spray Malizia

în piață simți mirosul roșiilor acre ce te face să te strâmbi
ardei storcoșiți de pantofi de piele, cartofi desfăcuți
să vedem dacă mai există miracole

captura de azi un ardei trei roșii două cepe
pentru o ciorbă și poetul desculț
mângâie cu ochii privirea văduvei și ea se uită la toți la fel
ca la niște mori de vânt care i-au ucis dragostea

hai să facem piața, frumoaso
da nu vedeți ce fac deja, domnule?

știu că ești crudă știu că nu trăiești nimic
nici măcar nu mănânci nici insectele nu vor să te miroasă
ca pe un cadavru
ești sfrijită îndârjită ca o linie de cale ferată
ca o felie de lămâie ce mă face să zâmbesc
de-mi crapă pielea buzelor

gargui bătrân comandă kile de roșii de castraveți cartofi
femeia privind luciul roșiilor la suprapreț
se întoarce către altă tarabă
păi stai! tu deja ai făcut piața.
ah era să uit laptele proaspăt, iubito și un sirop de soc
să-ți mai spargă calciul de pe inimă

și-o ia de mână o duce acasă el pare un tată mai tânăr acum
fără îmbrățișări fără zorzoane de mulțumiri
doar tăcere mai firească decât moartea și un poem șoptit
din fața blocului până la prag
și poetul visa cum crește pătrunjelul în pomii din fața geamului ei
și iubirea stătea ascunsă sub talpa lui drumul către
tabloul cu femeia tragică
care a închis ușa ca o dimineață de duminică


copilu mamii lumina vieții mamii
azi face mama două feluri