Adu-ți aminte
de toamna care te-a anesteziat
și ai stat în melancolie
dezgolită
ca la un ritual cu îngeri și demoni deopotrivă
Adu-ți aminte
cum ai ratat concursul inimii
pe ultima sută de metri
și nu era o păcăleală
doar orizonturi albe
prin care nu vedeai decât întuneric

Toate trăirile cu și despre noi
sunt procese fără dreptate
prin tribunale sterile ale conștiinței

Fără îndoială
Timpul e o ceremonie plină de miresme
pe care le inspiri în cele mai adânci note de vârf
și când nu mai poți
nu mai știi cine ești
până când
bei o cafea din boabe proaspăt prăjite
și rozi o iluzie

Adu-ți aminte
de momentele în care ai fost vie
și ți-a plăcut, îmi spun