poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-10-01 | |
Afară ninge.
norii sunt aproape de pământ. las geamurile deschise să intre zăpada. Tu n-ai spus niciodată ca inima mi se poate umfla. se va face moale. Va fi o inimă obișnuită un aparat care pompează Lichide. pe unde vrei să umblu? mașina e deja aici. La distanță de mine alt om. Și calciu și sângele și oasele lui sfărâmate. Mă sui și plec prin ninsoarea care curge din norii vălătuci direct în venele mele. Unde vrei să mă duc ? mașina a plecat deja. eu am rămas în minte cu omul ce are totul sfărâmat în el, mai puțin inima. îi pompează mai departe lichidele. hemoglobina plasma durerea în cutii separate. în noapte parcă a explodat o bombă atomică. fulgii de zăpadă sunt niște confetti metalizate. motorul mașinii toarce liniștit. aud sunetul unui prunc care plânge. cuvintele nu îmi vin. la distanță de mine alt om. din corpul meu încep să cadă cărămizi albe. mai e o cutie. ce vrei să pun în ea : inima, pruncul, oamenii? sunt o femeie care a plecat la război. îmi caut bărbatul printre ruine. simt că sunt vie, așa ca omul ce are totul sfărâmat în el. mai puțin inima. îi pun pruncul în brațele lui. de departe oamenii ne văd. un tablou static. un bărbat întins pe pământ, o femeie cu o basma pe cap aplecată asupra lui și un prunc care nu mai mișcă. suntem toți înveliți într-o pânză groasă de sac. înăuntru e cald. avem multe cutii lângă noi. avem ochii albaștri ai bebelușului care nu clipește. mașina a plecat. după explozie am rămas doar noi. prin găurile pânzei se vad fulgii ca niște linii de cod binare. vedem realitatea scrisă undeva cu mult înainte în routina unui computer. știm că suntem ceva nedefinit. un film care rulează la nesfârșit pe niște ecrane. începem să fim mai bine. cred că suntem in primul reel despre cum învață oamenii să fie fericiți. în ger, în dezastre, în războaie, în mizerie. cred că suntem in primul videoclip în care zâmbim după ani și ani de tensiune, luptă și iarnă continuă. suntem intr-o noua lume. o lume salbatica, frumoasă, aspră și nemuritoare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate