Știi, un blestem nu-i totdeauna o porcărie,
Un blestem se poate naște dintr-un dor,
Eu te țin minte cum îmi amintesc o poezie,
Te-am blestemat să-mi fi un gând nemuritor.
Te tot blestem din ziua-n care mi te-ai dus
Să te păstrezi prin lume aceeași fată bună,
Să mergi mereu pe drumuri ce duc sus,
Neapărat cu un băiat excepțional de mână.
Să nu-ți umbrești vreodată chipul de omăt
Cu umbre existențiale fără cap ori coadă,
Să-ți întregești orice iubire mare cu un făt
Asupra căruia să nu lași lacrimi să îți cadă.
Și să alergi, de vei fi tristă, după amintiri,
În ele veșnic vei găsi puteri și frumusețe,
Să crezi în zâne, în iele, în sirene și vampiri
Și să nu ocolești vreodată vreo tristețe.
Eu te blestem cu drag să fii nemuritoare
Pentru-a iubi la infinit în felul tău total,
Să-ți duci iubirea pe planete și pe soare
Și să nu uiți să-mi faci acest blestem real!