Dimineața mea a început
Cu o regretabilă confuzie.

Dintr-un motiv
(Care încă nu mi-e clar),
Busolele, în loc să arate spre nord,
Așa cum știau să facă
Încă din burta mamei,
S-au îndreptat dintr-odată toate
Către inima mea.

M-am trezit cu zeci de drumeți la ușă
Rătăciți din vina mea,
Care m-au escaladat, confundându-mă probabil
Cu un vârf muntos,
Și mi-au intrat în gură, crezând că-i o peșteră.
Dar n-am îndrăznit să-i întrerup
Temându-mă să nu-i supăr cu confuzia
Pe care am creat-o,
I-am lăsat să-mi dea foc
Și să-și scrijelească numele pe pereții mei.

Avioanele, toate cu GPS-ul derutat,
S-au prăbușit la mine-n suflet,
Șifonându-l într-un hal
De niciun fier de călcat n-ar fi putut
Să-l îndrepte la loc
Și n-aveam cum să mai ies în stradă
Arătând așa.
Fiecare avion, având aripile defecte,
A împrumutat de la mine
Câte o pereche de brațe
Și și-a continuat zborul.

Copacii mi-au dat cu gantere-n cap
Nervoși că mușchii lor,
Pentru care s-au antrenat la sală
Luni în șir,
Acum cresc strâmb, greșit,
Cu fața la mine,
Așa că să iau ganterele și să mă antrenez
Până-i îndrept la loc,
Că ei s-au săturat la cât au muncit să-i facă.

Până și soarele m-a prăjit mai tare,
Supărat că,
În loc să răsară la est
Și să apună la vest,
Acum răsare-n dreapta
Și apune-n stânga
Mea.

Pentru a se evita alte situații neplăcute,
Am fost răstignit pe-un stâlp
În punctul zero din Polul Nord,
Cu nimic altceva de făcut
Decât să urmăresc doi pinguini
Jucând table.