s-au revărsat în țară bolnavele ploi,
cântecele de cocoși le-au înecat,
satele s-au umplut cu mâl și noroi,
toamna nebună a căzut în păcat.

îmi scriu tristețea pe frunză de sulfină,
nu vreau de gânduri să mă desfrunzesc,
precum arborii gliei de podoaba fină,
trebuie speranța de brumă s-o păzesc.

sub apele tulburi florile-s ofilite,
parcă nici cerul nu e înduplecat,
pe ramuri suspină vrăbii zgribulite,
bucuriile verii toate au plecat.

mă îngrozește timpul cu-a lui dezlănțuire,
oamenii duc lupte mari de supraviețuire.